A fost inaugurată cea mai rapidă linie de tren din lume

Decembrie 28, 2009

Cea mai rapidă linie de tren din lume a fost inaugurată astăzi, scrie capital.ro. Dacă v-aţi fi aşteptat ca aceasta să se afle în Germania sau Japonia, atunci vă înşelaţi. Pentru că cei care se pot lăuda că au cel mai rapid tren dn lume sunt chinezii.
Astfel, trenul care va face legătura dintre Wuhan şi capitala provinciei Guangdong, va avea o viteză medie de nu mai puţin de 350 km/h şi face parte dintr-un proiect mai larg ale cărui lucrări au început în 2005, care prevede legarea capitalei chineze de sudul ţării.

Linia inaugurată astăzi are o lungime de 1.069 de kilometri şi va putea fi parcursă în doar 3 ore, comparativ cu intervalul de timp de 10 ore, necesar până acum pentru această rută.

Viteza maximă a unui tren care va circula pe acest traseu este de aproape 400 km/h, în condiţiile în care viteza maximă a unui tren din Germania, Franţa sau Japonia este cuprinsă între 232 şi 277 km/h.

Guvernul de la Beijing şi-a propus să mărească reţeaua feroviară de la 86.000 la 120.000 de kilometri, dintre care nu mai puţin de 12.000 vor fi pentru trenuri de mare viteză.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: