Romanul Anna Karenina

Septembrie 3, 2008

Este istoria a două iubiri, istorie care se desfăşoară paralel, contrapunctic: cea care îi uneşte pe Kitty şi Levin în armonia vieţii calme de familie, şi iubirea vinovată dintre tânăra soţie a bătrânului Karenin şi frumosul ofiţer, contele Vronski. Rareori în întreaga literatură universală a fost realizat cu atâta fineţe şi forţă de studiu al evoluţiei sentimentelor – de dragoste pură, de dorinţă, de suferinţă, de gelozie, de milă, de remuşcare, de obsesii, de disperare – ca cel pe care Tolstoi îl face asupra membrilor triunghiului conjugal. Viaţa intimă a eroilor se desfăşoară pe fondul unor adânci contradicţii sociale care le determină în cele din urmă soarta. Problemele sociale fundamentale îşi găsesc expresia în căutările lui Levin, în incercările lui de a găsi calea cea mai justa în comportare în condiţiile dezvoltării capitalismului. Levin suferă la vederea ruinării nobilimii şi speră într-o redresare. El se ridică împotriva tendinţelor de dezvoltare capitalistă în domeniul agriculturii şi luptă pentru găsirea unei limbi comune de înţelegere între mujici şi moşieri, în interesul amândurora. Mersul firesc al istoriei contrazice însă teoriile lui Levin şi el cade într-un profund pesimism, care-l aduce la un pas de sinucidere. Ca şi în „Război şi pace”, eroul îşi capătă liniştea sufletească în urma aflării – tot prin intermediul unui mujic – a „sensului şi adevărului” vieţii, care pentru el se concretizează în principiul „autodesăvârşirii” morale. Conţinutului de idei îi corespunde o măiestrie artistică desăvârşită.
Este un roman care chiar merita citit.

Anunțuri

3 Responses to “Romanul Anna Karenina”

  1. abseenthe Says:

    Excelent romanul !

  2. andreea Says:

    Un roman exceptional!

  3. Tudor Says:

    chiar se merita citita, parerea mea


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: